Vlad Ulici, avocat ZIC Legal

Vlad Ulici

Avocat colaborator

Contact:

Telefon:

Social:

Ca avocat de drept penal în Cluj-Napoca, Vlad Ulici asistă persoane fizice și societăți în cauze de criminalitate economică, infracțiuni informatice și infracțiuni de drept comun, din faza urmăririi penale până în apel. Este avocat în Baroul Cluj și autor al unor articole de specialitate.

A absolvit Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cu o lucrare de licență despre abuzul în serviciu comis de funcționarul privat. A continuat la aceeași facultate, la masterul de Științe penale și criminalistică, pe care l-a încheiat ca șef de promoție. Disertația, dedicată infracțiunii de folosire de acte nereale la autoritatea vamală, a devenit ulterior un studiu publicat în Caiete de drept penal.

Recunoaștere

  • Șef de promoție, masterul de Științe penale și criminalistică, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai
  • Autorul editorialului Jurnalului Baroului Cluj în numerele 1/2025 și 1/2026
  • Articol selectat la Conferința Tinerilor Cercetători în Drept, organizată de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române (2025), publicat ulterior la Editura Academiei Române
  • Șase lucrări cu autor unic în Caiete de drept penal, Penalmente Relevant și Jurnalul Baroului Cluj, patru studii și două editoriale

Domenii de practică

Drept penal al afacerilor și infracțiuni economice

Asist persoane fizice și societăți în dosare de delapidare (art. 295 din Codul penal), abuz în serviciu (art. 297), înșelăciune, evaziune fiscală și spălare de bani. Când fapta este săvârșită în cadrul unei firme private, și nu de un funcționar public, limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, ceea ce schimbă inclusiv termenele de prescripție și, în unele dosare, șansa ca acuzația să nu mai ajungă în instanță. Intervin din faza urmăririi penale. Acolo se decide ce se cercetează și pe ce documente.

Criminalitate informatică

Acces ilegal la un sistem informatic (art. 360 din Codul penal), fals informatic, fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Asist persoane audiate după ridicarea telefonului sau a laptopului, dar și victime ale unor fraude online. Am publicat un studiu despre limitele incriminării dispozitivelor și programelor informatice, adică despre linia dintre un program folosit pentru atac și unul cu utilizări legitime.

Procedură penală și soluții de netrimitere în judecată

Audieri, măsuri preventive, plângeri împotriva soluțiilor procurorului, renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei. Primul meu studiu publicat a privit dreptul martorului la tăcere, tocmai fiindcă poziția procesuală a unei persoane chemate ca martor se poate schimba în cursul aceleiași audieri, iar ce a declarat până în acel moment poate rămâne la dosar.

Întrebări frecvente

Sunt cercetat pentru evaziune fiscală sau abuz în serviciu ca administrator de firmă. De unde încep?

Solicitați o copie a dosarului prin avocat și nu dați declarații până nu știți ce se cercetează și în baza căror probe. În dosarele economice acuzația se construiește din documente contabile, din contracte și din corespondența internă a firmei, uneori strânsă cu ani în urmă, iar poziția pe care o exprimați în primele zile se corectează greu mai târziu, chiar dacă între timp apar explicații mai bune. Când fapta este săvârșită în cadrul unei societăți private, abuzul în serviciu se reține raportat la art. 308 din Codul penal, cu limite reduse. Analizez actele, verific dacă prejudiciul este real și stabilesc apărarea înainte de prima audiere.

Ce risc dacă intru în telefonul sau în contul de social media al altcuiva?

Accesul fără drept la un sistem informatic este infracțiune, prevăzută de art. 360 din Codul penal, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă în forma de bază. Dacă accesul s-a făcut pentru obținerea de date, pedeapsa urcă până la 5 ani, iar dacă sistemul avea accesul restricționat, până la 7 ani. Consimțământul nu se prezumă din relația de familie sau din faptul că știați parola.

Am pierdut bani printr-o reclamă deepfake cu investiții. Ce fac?

Contactați un avocat pentru a depune plângerea repede și pentru a cere indisponibilizarea conturilor către care au plecat banii, înainte ca sumele să fie mutate mai departe. Dacă transferul a fost efectuat de către dumneavoastră, fiind indus în eroare de reclamă și de discuția cu un pretins consultant, fapta constituie infracțiunea de înșelăciune (art. 244 din Codul penal). Dacă plata a fost făcută de altcineva, cu datele cardului sau ale contului dumneavoastră, sunt în discuție alte infracțiuni, cu alt regim. Păstrați extrasele, capturile și corespondența. Șansele de recuperare depind de cât de repede se acționează.

Cineva mi-a folosit fața într-un material intim generat cu inteligență artificială. Ce pot face?

Contactați un avocat pentru a depune plângere penală și păstrați probele: linkuri, capturi de ecran, conturile de pe care s-a difuzat. Conturile dispar repede. Difuzarea fără drept a unor imagini cu caracter intim se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă (art. 226 din Codul penal). Când materialul este generat artificial, dosarul devine mai complex, fiindcă se poate interpreta că legea a fost adoptată pentru imagini reale.

Ce este renunțarea la urmărirea penală și când se poate obține?

Este soluția prin care procurorul închide dosarul fără trimitere în judecată, atunci când constată că nu există interes public în urmărirea faptei. Art. 318 din Codul de procedură penală o permite pentru infracțiunile pedepsite cu amenda sau cu închisoarea de cel mult 7 ani, iar ordonanța trebuie confirmată de judecătorul de cameră preliminară. Procurorul poate impune obligații, de pildă prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității sau participarea la un program de consiliere, iar neîndeplinirea lor cu rea-credință duce la revocarea soluției și la reluarea urmăririi penale.

Articole publicate

  • Limitele și implicațiile practice ale dreptului martorului la tăcere și neautoincriminare, Penalmente Relevant, nr. 2/2023 – vezi aici.
  • Echivalentul art. 7 din Directiva 2013/40/UE din dreptul penal român,Caiete de drept penal, nr. 1/2024 (DOI 10.24193/cdp.2024.1.5) – vezi aici.
  • Infracțiunea de evadare: suprareglementare sau necesitate?, Jurnalul Baroului Cluj, nr. 2/2024 – vezi aici.
  • Infracțiunea de folosire de acte nereale la autoritatea vamală, Caiete de drept penal, nr. 1/2025 (DOI 10.24193/cdp.2025.1.4) – vezi aici.
  • Editorial. Dreptul penal sub asediul inflației legislative, Jurnalul Baroului Cluj, nr. 1/2025– vezi aici.
  • Editorial. Aplicarea eronată a principiului ultima ratio. Judecătorul-legiuitor, Jurnalul Baroului Cluj, nr. 1/2026 – vezi aici.
  • Fenomenul „pornografiei din răzbunare” în era deepfake: necesitatea unei incriminări exprese în volumul Dinamica legislativă și realitatea juridică, Editura Academiei Române, București, 2026 – vezi aici.

Speaker la conferințe

  • 21 noiembrie 2025 – Fenomenul „pornografiei din răzbunare” în era deepfake: necesitatea unei incriminări exprese, Conferința Tinerilor Cercetători în Drept „Dinamica legislativă și realitatea juridică”, Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Casa Academiei, București

Afilieri profesionale

Profil academic

Specializări:

Criminalitate informatică

Drept penal al afacerilor

Drept penal