Abuzul în serviciu în mediul privat

Textul care incriminează abuzul în serviciu a fost rescris prin Legea nr. 200/2023, iar sintagma pe care s-a construit practica anterioară, aceea de act îndeplinit în mod defectuos în sens larg, nu mai există în art. 297 alin. (1) din Codul penal. Pentru administratorul sau directorul unei societăți private, schimbarea restrânge sfera acuzației și mută discuția pe terenul atribuțiilor de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege.

Abuzul în serviciu este infracțiunea prin care se sancționează fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții dintr-un act cu putere de lege, cauzând o pagubă sau o vătămare. Potrivit art. 308 din Codul penal, textul se aplică și persoanelor care exercită o însărcinare în cadrul unei societăți private.

1. Ce este abuzul în serviciu în mediul privat?

Este aceeași infracțiune din art. 297, aplicată unei persoane fără calitatea de funcționar public, cu limitele speciale reduse cu o treime. Fapta nu figurează separat în Codul Penal, ci rezultă din coroborarea a două texte: infracțiunea prevăzută de art. 297 și norma de extindere din art. 308.

Trei elemente decid, în majoritatea dosarelor, dacă acuzația se susține:

• actul de serviciu neîndeplinit ori îndeplinit greșit trebuie să fie prevăzut de o lege, de o ordonanță sau de un act care avea putere de lege;
• urmarea constă într-o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar ea trebuie dovedită și cuantificată, nu dedusă din nereguli;
• calitatea făptuitorului se verifică pe art. 308 alin. (1), iar nu pe organigramă.

Cu alte cuvinte, intră în text doar conduita care încalcă o normă cu putere de lege.

2. Ce a mai rămas din art. 297 alin. (1) după 9 iulie 2023 (art. 297 Cod penal)

Modificarea a venit prin Legea nr. 200/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 616 din 6 iulie 2023, în vigoare de la 9 iulie 2023. În forma actuală, art. 297 alin. (1) sancționează fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, „nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice”.

Pedeapsa a rămas închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

3. Ce act normativ trebuie încălcat și ce rămâne în afara textului (art. 297 Cod penal)

Enumerarea din normă este limitativă. Intră, prin urmare, în sferă legea organică sau ordinară, ordonanța Guvernului, ordonanța de urgență și actele normative care aveau putere de lege la data adoptării, cum sunt decretele-lege. Rămân în afara textului actele de rang inferior legii și actele interne ale societății:

• regulamentul intern și regulamentul de organizare și funcționare, oricât de detaliat ar descrie atribuțiile;
• fișa postului și procedurile operaționale;
• hotărârea Guvernului și ordinul de ministru, acte administrative cu forță juridică inferioară legii, chiar când sunt emise în executarea unei legi care le trimite expres competența de a detalia obligația;
• hotărârea adunării generale, decizia asociatului unic, decizia administratorului.

Cu alte cuvinte, acuzația construită exclusiv pe încălcarea unei proceduri interne nu are suport în norma de incriminare.

Izvorul obligației este criteriul care decide, iar el se verifică independent de gravitatea conduitei.

• Exemplu 1: directorul economic care întocmește și depune un document cu încălcarea unei obligații prevăzute de o lege, cauzând astfel o pagubă, se află în ipoteza textului;
• Exemplu 2 (contrapondere): același director care ignoră procedura internă de aprobare a plăților, fără să încalce vreo dispoziție dintr-o lege ori dintr-o ordonanță, rămâne în afara art. 297, chiar dacă paguba este identică.

Aceeași verificare se aplică izvorului formal al normei.

• Exemplu 1: nerespectarea unei obligații instituite printr-o ordonanță de urgență a Guvernului intră în sfera textului, fiindcă ordonanța de urgență este enumerată expres;
• Exemplu 2 (contrapondere): nerespectarea unei obligații instituite printr-o hotărâre a Guvernului sau printr-un ordin de ministru nu intră, fiindcă niciunul dintre aceste acte nu are putere de lege.

4. Cele două decizii ale Curții Constituționale și pragul care nu există

A. Decizia nr. 405/2016 și interpretarea impusă

Formularea actuală reia soluția impusă cu șapte ani înainte. Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția și a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale „în măsura în care prin sintagma «îndeplinește în mod defectuos» din cuprinsul acestora se înțelege «îndeplinește prin încălcarea legii»”. Prin punctul 2 al aceluiași dispozitiv, Curtea a respins ca neîntemeiată critica adusă art. 13² din Legea nr. 78/2000.

B. Decizia nr. 392/2017 și pragul care nu există

Prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 504 din 30 iunie 2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 248 din Codul penal din 1969 sunt constituționale doar în măsura în care sintagma „îndeplinește în mod defectuos” este înțeleasă ca „îndeplinește prin încălcarea legii”. Excepția privind art. 297 alin. (1) din Codul penal a fost respinsă ca inadmisibilă, iar cea privind art. 13² din Legea nr. 78/2000 a fost respinsă ca neîntemeiată, textul fiind declarat constituțional în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie de la data publicării, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție.

Miza deciziei este restrângerea sferei conduitei incriminate. Îndeplinirea „defectuoasă” a unui act nu poate fi dedusă din simpla nerespectare a unor norme interne, a fișei postului sau a unor standarde de diligență, ci presupune încălcarea unei dispoziții legale — soluție prin care Curtea a continuat linia trasată în Decizia nr. 405/2016 cu privire la art. 297 alin. (1) din Codul penal. Pentru faptele comise în mediul privat, unde răspunderea se angajează prin raportare la art. 308 din Codul penal, exigența are un efect direct: temeiul acuzației trebuie identificat într-u act normativ cu putere de lege determinată, iar nu într-o obligație contractuală sau internă.

Afirmația că prin această decizie s-ar fi stabilit un prag valoric este falsă

Punctul 2 respinge ca inadmisibilă tocmai excepția privind art. 297 alin. (1), adică exact capătul prin care se critica lipsa pragului. Pragul apare exclusiv în considerente, ca sarcină adresată legiuitorului. La paragraful 56, Curtea arată că „legiuitorul are obligația de a reglementa pragul valoric al pagubei și intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei”. Motivul respingerii e tot acolo: fiind o omisiune legislativă, Curtea nu are competența de a o complini.

5. Cine răspunde în mediul privat (art. 308 și art. 175 Cod penal)

Sfera extinsă prin art. 308

Extinderea se face printr-un singur text, cu o sferă mai largă decât pare. Potrivit art. 308 alin. (1), dispozițiile „art. 289-292, 295, 297-300 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător” și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, „permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”.

Trei consecințe rezultă direct din formulare:

• însărcinarea poate fi de orice natură, deci contractul de muncă, mandatul de administrator și delegarea punctuală produc același efect;
• remunerația nu este cerută, iar administratorul neremunerat răspunde ca directorul salariat;
• caracterul temporar e suficient, astfel că cel care preia atribuțiile altcuiva intră în sferă chiar dacă preluarea s-a făcut printr-o notă internă și a durat o zi.

Reducerea limitelor nu este facultativă

Prin Decizia nr. 1/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015, Înalta Curte a stabilit că art. 308 reprezintă o variantă atenuată a delapidării, iar prescripția se calculează pe pedeapsa redusă. Dezlegarea a fost dată pe delapidare, dar considerentele arată că art. 308 „nu are aptitudinea de a funcționa independent, ca infracțiune-tip, ci doar în strânsă legătură cu normele de incriminare pe care le enumeră”. Abuzul în serviciu se află printre ele.

Nu toate persoanele dintr-o societate privată beneficiază totuși de reducere. Prin Decizia nr. 18 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 545 din 11 iulie 2017, Înalta Curte a stabilit că funcționarul bancar dintr-o bancă cu capital integral privat, autorizată și aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României, este funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (2). El răspunde, prin urmare, pe limitele întregi, de la 2 la 7 ani.

La celălalt capăt, prin Decizia nr. 13 din 7 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 721 din 11 august 2020, Înalta Curte a stabilit că întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale nu exercită o însărcinare „în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2)”, în raporturile cu întreprinderea individuală. Explicația ține de structura entității, care nu are personalitate juridică.

Aceeași decizie are însă o a doua teză, care întoarce rezultatul. Dacă întreprinzătorul exercită un serviciu de interes public supus controlului ori supravegherii autorităților publice, el are calitatea de funcționar public în accepțiunea art. 175 alin. (2). Citită doar pe prima teză, decizia pare o cauză de exonerare; citită întreagă, ea îl poate trimite pe limitele întregi.

6. Pedeapsa, formele agravate și prescripția (art. 308, art. 309 Cod penal)

Prin efectul art. 308 alin. (2), limitele de la art. 297 alin. (1) coboară la închisoare de la un an și 4 luni la 4 ani și 8 luni. Termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d), iar prescripția specială intervine, potrivit art. 155 alin. (4), la dublul lui.

Pragul valoric lipsește la incidența infracțiunii, nu și la sancțiune

Textul nu conține niciun prag care să decidă dacă fapta e infracțiune, dar Legea conține unul care decide cât se pedepsește: potrivit art. 309, dacă fapta prevăzută de art. 297 a produs consecințe deosebit de grave, limitele se majorează cu jumătate, iar art. 183 le definește ca „o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei”. Art. 297 figurează expres în enumerarea de la art. 309, iar cum aici paguba e chiar element constitutiv, pragul se atinge, de altfel, mult mai des decât la alte infracțiuni de serviciu.

Cumulul cu art. 308 șterge reducerea

Limitele revin exact la 2 la 7 ani, adică la cele ale funcționarului public. Miza reală a acestui calcul nu este pedeapsa, ci prescripția: odată revenit maximul la 7 ani, termenul trece de la 5 ani la 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c).

O a doua formă agravată este mai rar observată și mai disputată. Potrivit art. 13² din Legea nr. 78/2000, „în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.

7. Delimitarea de delapidare și de gestiunea frauduloasă (art. 295 și art. 242 Cod penal)

Aceeași stare de fapt este încadrată, după caz, pe trei norme de incriminare diferite. Criteriul de separare îl dă raportul dintre făptuitor și bun, iar nu cuantumul pagubei.

Delapidarea presupune că bunul se afla deja în gestiune. Potrivit art. 295 alin. (1), ea constă în „însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează”, iar urmarea este ieșirea bunului din patrimoniul societății. Am detaliat separat delapidarea în mediul privat.

Gestiunea frauduloasă presupune administrarea defectuoasă. Art. 242 alin. (1) o definește ca „pricinuirea de pagube unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri”, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Când fapta urmărește dobândirea unui folos patrimonial, alin. (3) prevede 2 la 7 ani. Alin. (2) reține o variantă proprie, de la unu la 5 ani, pentru administratorul judiciar, lichidatorul averii debitorului ori un reprezentant sau prepus al acestora, ipoteză frecventă în dosarele născute din insolvență.

Abuzul în serviciu nu cere nici gestiunea bunului, nici însușirea lui, ci un act de serviciu, o dispoziție încălcată dintr-un act cu putere de lege și o pagubă. Sintagma „ori trebuie să aibă grija administrării” din art. 242 acoperă, în schimb, și pe cel care nu a preluat efectiv gestiunea.

Regimul procesual diferă la fel de mult. Potrivit art. 242 alin. (4), la gestiunea frauduloasă acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în termenul de 3 luni prevăzut de art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală. Abuzul în serviciu se urmărește din oficiu. O schimbare de încadrare între cele două nu mută doar limitele, ci poate închide dosarul.

Pentru infracțiunile de corupție săvârșite în același cadru, am detaliat separat luarea și darea de mită în mediul privat.

8. Împrumutul administratorului de societate cu răspundere limitată (art. 272 din Legea nr. 31/1990)

Prin Decizia nr. 108 din 31 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 852 din 17 septembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea și a stabilit că administratorul unei societăți cu răspundere limitată nu poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Textul sancționează pe administratorul care se împrumută de la societatea pe care o administrează peste limita din art. 144⁴ alin. (3) lit. a), adică peste echivalentul în lei a 5.000 de euro.

Raționamentul pornește de la art. 197 alin. (4) din aceeași lege, potrivit căruia „dispozițiile privitoare la administrarea societăților pe acțiuni nu sunt aplicabile societăților cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligației de auditare”. Interdicția de creditare a administratorului este reglementată numai pentru societatea pe acțiuni.

Consecința asupra abuzului în serviciu este directă

Dacă interdicția nu este aplicabilă societății cu răspundere limitată, lipsește chiar dispoziția dintr-un act cu putere de lege pe care art. 297 alin. (1) o cere. Acuzația de abuz în serviciu construită pe creditarea administratorului de SRL rămâne, prin urmare, fără normă încălcată.

Important practic: dispariția unei încadrări nu înseamnă dispariția răspunderii penale. Rămâne art. 272 alin. (1) lit. b), care sancționează pe cel care „folosește, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect”, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu amendă. De asemenea, rămâne și delapidarea, pe art. 295 raportat la art. 308 din Codul Penal.

Litera b) are însă o supapă proprie. Art. 272 alin. (2) prevede că fapta nu constituie infracțiune dacă a fost săvârșită de administrator „în cadrul unor operațiuni de trezorerie între societate și alte societăți controlate de aceasta sau care o controlează, direct ori indirect”. Într-un grup de societăți, acolo se mută de regulă discuția, iar apărarea are de dovedit natura de operațiune de trezorerie, nu absența relei-credințe.

9. De ce contează un avocat specializat în drept penal

În teorie, orice administrator poate explica singur natura unei decizii de afaceri. În practică, la dosarele construite pe rapoarte de expertiză și pe proceduri interne, diferența o face identificarea normei pretins încălcate.

Un avocat specializat în drept penal mută discuția de la oportunitatea unei operațiuni la elementele fără de care textul de incriminare nu se poate aplica.

Concret, un avocat te ajută să:

• identifici actul normativ cu putere de lege din acuzație și să verifici dacă este aplicabil;
• separi încălcarea unei proceduri interne de cea a unei dispoziții legale, linia trasată de textul din 2023 și de Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016;
• stabilești dacă persoana vizată intră sub art. 308 ori sub art. 175 alin. (2);
• eviți recunoașterea unor atribuții care nu rezultă din actele societății;
• calculezi prescripția, atent la efectul art. 309 asupra termenului.

Când dosarul are și o componentă de evaziune fiscală, el stabilește prioritățile în dreptul penal al afacerilor: ce se cere în camera preliminară și ce se documentează din urmărirea penală.

10. Întrebări frecvente

11. Informații suplimentare

Acest material are un scop pur informativ și educațional, conținutul acestuia neputând fi asimilat unei forme de consultanță juridică în materie penală. Pentru a înțelege cu exactitate ce drepturi sau obligații ai într-o anumită procedură, este important să consulți un avocat specializat în dreptul penal.