Participantul la comiterea unei infracțiuni nu răspunde penal pentru mărturie mincinoasă. Dezlegarea de drept nr. 10/2019

Prin Decizia nr. 10/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secţia a II-a penală și a stabilit următoarele:

Participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 273 din Codul penal.

Această decizie obligatorie clarifică faptul că un participant la comiterea unei infracțiuni, judecat separat, nu poate fi tras la răspundere penală pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă atunci când este audiat ca martor în cauza disjunsă cu privire la ceilalți participanți, chiar dacă face declarații neconforme cu realitatea.

Potrivit art. 273 alin. (1) din Codul penal, infracțiunea de mărturie mincinoasă constă în

Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat.

Rațiunile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte a arătat că, deși art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede obligația generală a martorului de a spune adevărul, sub sancțiunea săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, această obligație nu poate fi extinsă în mod automat asupra persoanelor care au avut calitatea de participant la infracțiunea cu privire la care sunt audiate.

Instanța supremă a subliniat că art. 118 din Codul de procedură penală reglementează dreptul martorului de a nu se acuza, sub forma unei obligații negative a organului judiciar: declarația dată în calitate de martor nu poate fi folosită împotriva persoanei care, în aceeași cauză, a dobândit calitatea de suspect sau de inculpat. Acest drept trebuie respectat și în situația în care o persoană care a avut calitatea de inculpat într-o cauză este audiată ulterior ca martor în cauza disjunsă. Astfel, chiar dacă din punct de vedere formal un inculpat este audiat în calitate de martor într-o altă cauză, acesta beneficiază în continuare de dreptul de a nu se autoincrimina.

În concluzie, ÎCCJ a statuat că obligația de a spune adevărul sub sancțiunea răspunderii penale pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă nu se aplică participantului la o infracțiune care este audiat ca martor în cauza celorlalți participanți, întrucât aceasta ar contraveni dreptului său de a nu se autoincrimina.

Importanța deciziei pentru practica judiciară

Decizia nr. 10/2019 a ÎCCJ dezleagă chestiunea calității de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă în cazul participantului judecat separat și este obligatorie de la publicarea în Monitorul Oficial, 28 mai 2019. Ea stabilește că participanții la comiterea unei infracțiuni, judecați separat de ceilalți participanți și audiați ulterior ca martori în cauza disjunsă, nu pot avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă pentru declarațiile date în această calitate, chiar dacă ele sunt mincinoase (nu spun adevărul cu privire la aspecte esențiale ale cauzei) sau incomplete (omit să declare cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, deși au fost întrebați în legătură cu acestea).

Această interpretare este în acord cu principiul prezumției de nevinovăție și cu dreptul la un proces echitabil, care presupun că orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul de a nu contribui la propria incriminare. Sub acest aspect, dezlegarea nu transformă totuși declarația într-una lipsită de consecințe: protecția se atașează calității de participant judecat separat și audiat ca martor în cauza disjunsă, iar Decizia nr. 1/2020 arată că martorul denunțător, chiar beneficiar al cauzei de nepedepsire de la art. 290 alin. (3) din Codul penal, poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă. Decizia asigură un echilibru între interesul aflării adevărului și protecția drepturilor fundamentale ale participanților la proces.

Decizia nr. 10/2019 a ÎCCJ reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil și a prezumției de nevinovăție. Ea asigură că persoanele care au avut calitatea de inculpat nu pot fi constrânse să contribuie la propria incriminare atunci când sunt audiate ca martori în cauza disjunsă. Sfera dezlegării rămâne însă îngustă: ea privește participantul judecat separat de ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă, iar prin Decizia nr. 1/2020 s-a stabilit că martorul denunțător poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Alte hotărâri obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție relevante pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă

Prin Decizia nr. 1/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât faptul că

Martorul denunțător care beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută la art. 290 alin. (3) din Codul penal poate fi subiect activ al infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Astfel, persoana care declară în mod mincinos în scopul de a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută la infracțiunea de dare de mită poate răspunde pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă.

De asemenea, prin Decizia (recurs în interesul legii) nr. 1/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât faptul că

Fapta unei persoane audiate ca martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată întrunește numai elementele de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal.

Cu alte cuvinte, prin această hotărâre obligatorie s-a tranșat controversa referitoare la relația dintre infracțiunea de mărturie mincinoasă și infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că mărturia mincinoasă are natura juridică a unei norme speciale în raport cu favorizarea făptuitorului, derogând de la aceasta de fiecare dată când favorizarea făptuitorului se concretizează printr-o mărturie mincinoasă.

Informații suplimentare

George Zlati este avocat de drept penal și lector universitar. Acesta este titular al disciplinei Drept penal. Partea specială la nivel licență și Criminalitate informatică la nivel de masterat, având de asemenea un doctorat pe criminalitate informatică.