Citarea în calitate de martor: drepturi și obligații

Proba cu martori reprezintă principalul instrument de reconstituire a stării de fapt utilizat de organele de urmărire penală și de instanțele de judecată în procesul penal român. Cine primește o citație ca martor are, de regulă, două întrebări: ce este obligat să facă și ce are dreptul să refuze. Răspunsul se găsește în art. 114-121, 265 și 283 din Codul de procedură penală.

Ce este citarea în calitate de martor?

Citarea în calitate de martor este procedura formală prin care organele judiciare cheamă o persoană care, potrivit art. 114 alin. (1) din Codul de procedură penală, „are cunoștință despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală”. Ea atrage obligația legală de înfățișare și de a declara adevărul. Audierea are însă ca obiect, potrivit art. 116 alin. (1), împrejurările care constituie obiectul probațiunii în cauza pentru care persoana a fost citată. Alin. (2) permite extinderea ei asupra tuturor împrejurărilor necesare pentru verificarea credibilității martorului. Citarea se face, de regulă, prin citație scrisă, comunicată prin agentul procedural, prin poliția locală sau prin poștă ori curier. Ea se poate face și prin notă telefonică, caz în care se întocmește un proces-verbal, sau prin e-mail, cu acordul persoanei citate (art. 257). Dacă martorul legal citat nu se prezintă în mod nejustificat, iar ascultarea lui este necesară, organul judiciar poate emite un mandat de aducere, executat de organele de poliție, potrivit art. 265 și 266 din Codul de procedură penală.

1. Obligațiile martorului citat (art. 114 alin. (2) Cod de procedură penală)

Sediul materiei este art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală, care enumeră trei obligații ale persoanei citate ca martor. Potrivit art. 120 alin. (1), acestea i se aduc la cunoștință martorului după depunerea jurământului sau a declarației solemne, alături de o a patra obligație, aceea de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a adresei la care este citat. Nerespectarea acesteia din urmă se sancționează cu amendă judiciară de la 500 la 5.000 lei, potrivit art. 283 alin. (4) lit. l). Cele trei obligații din art. 114 alin. (2) sunt:

1. Obligația de prezentare: de a se înfățișa în fața organului judiciar care l-a citat, „la locul, ziua și ora arătate în citație”. Neprezentarea nejustificată poate atrage sancțiuni procedurale imediate;
2. Obligația de a depune jurământ sau declarație solemnă. Potrivit art. 121 alin. (1), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 201/2023, jurământul sau declarația solemnă se solicită atât în cursul urmăririi penale, cât și în judecată, deci și la audierea de la poliție sau de la parchet. Art. 121 alin. (2) prevede că martorul este întrebat „dacă dorește să depună jurământ religios sau declarație solemnă”, astfel că alegerea între cele două forme îi aparține;
3. Obligația de a spune adevărul. Aceasta nu înseamnă însă obligația de a relata tot ce știe despre orice. Art. 116 alin. (1) limitează audierea la „fapte sau împrejurări de fapt care constituie obiectul probațiunii în cauza în care a fost citat”, iar art. 273 alin. (1) din Codul penal incriminează afirmațiile mincinoase ori omisiunea de a spune tot ce se știe numai în legătură cu „faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat”. Martorul nu răspunde penal pentru împrejurările asupra cărora nu a fost întrebat, însă această limită nu acoperă și refuzul de a da orice fel de declarație.

Mărturia mincinoasă se pedepsește, potrivit art. 273 alin. (1) din Codul penal, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar în formele agravate din alin. (2), printre care mărturia dată de un martor cu identitate protejată sau în legătură cu o faptă pentru care legea prevede detențiunea pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, cu închisoarea de la unu la 5 ani. Există însă și o cauză de nepedepsire reglementată de alin. (3): „autorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase”. O limitare suplimentară vine din jurisprudența obligatorie: participantul la comiterea unei infracțiuni, judecat separat și audiat ulterior ca martor în cauza disjunsă, nu poate fi subiect activ al mărturiei mincinoase, potrivit Deciziei nr. 10 din 17 aprilie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

2. Dreptul martorului la neautoincriminare (art. 118 Cod de procedură penală)

Martorul are dreptul la tăcere și la neautoincriminare: poate refuza să declare fapte care l-ar incrimina, potrivit art. 118 alin. (1) din Codul de procedură penală. În ciuda caracterului obligatoriu al declarației de martor, Codul de procedură penală, în acord cu exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, instituie o garanție fundamentală împotriva abuzurilor: principiul nemo tenetur se ipsum accusare (dreptul de a nu contribui la propria incriminare). Textul aplicabil este art. 118 din Codul de procedură penală, care a fost rescris integral prin Legea nr. 201/2023, în vigoare de la 9 iulie 2023, și care poartă astăzi chiar titlul marginal „Dreptul martorului la tăcere și neautoincriminare”. Această modificare legislativă a intervenit după ce prin Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea soluției legislative care nu reglementa acest drept. Actuala redactare conține patru garanții distincte, pe care martorul trebuie să le cunoască înainte de audiere:

• Alin. (1): „Martorul are dreptul să nu declare fapte și împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să îi aducă la cunoștință acest drept înainte de fiecare audiere, în condițiile art. 120.” Informarea se face la fiecare audiere;
• Alin. (2): „Probele obținute cu încălcarea prevederilor alin. (1) nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal”, cu aplicarea corespunzătoare a art. 102 alin. (3) și (4), adică inclusiv a înlăturării fizice a mijlocului de probă din dosar;
• Alin. (3): declarația de martor dată de o persoană care, în aceeași cauză, „anterior declarației a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa”, organele judiciare fiind obligate să menționeze calitatea procesuală anterioară la consemnarea declarației;
• Alin. (4): „Dacă martorul se prezintă la audiere însoțit de un avocat, acesta poate asista la audiere.”

Dreptul de a nu declara este dublat de art. 120 alin. (1) lit. e), care îl include printre drepturile ce se comunică martorului după depunerea jurământului. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, despre aducerea la cunoștință a acestor drepturi se face mențiune în cuprinsul declarației, astfel încât martorul poate verifica prezența acestei mențiuni înainte de a semna. Apreciem că, după 2023, garanția există în lege, dar funcționează slab în practică. În practică, organele de cercetare penală audiază frecvent în calitate de martor persoane în privința cărora există deja indicii de participare la comiterea infracțiunii, iar obligația de a spune adevărul sub jurământ funcționează ca un instrument de presiune psihologică asupra unui veritabil „suspect de facto”. Ulterior, după obținerea declarației autoincriminatoare, se procedează la schimbarea oficială a calității în suspect sau inculpat. Sub acest aspect, art. 115 alin. (1) interzice audierea ca martor a părților și a subiecților procesuali principali, ceea ce înseamnă că, din momentul în care indiciile sunt suficiente pentru a atribui calitatea de suspect, audierea ca martor devine ea însăși discutabilă. Remediul există, în art. 118 alin. (2) și (3): declarația celui care a avut anterior sau a dobândit ulterior calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa prin efectul legii. În cauza în care a fost dată declarația, excluderea se cere de regulă în camera preliminară. Interdicția din art. 118 alin. (2) privește însă orice proces penal, astfel că poate fi invocată oricând declarația ar fi folosită împotriva fostului martor. Pentru regimul excluderii, art. 118 alin. (2) trimite expres la art. 102 alin. (3) și (4).

3. Dreptul de a fi asistat de avocat și excepțiile de audiere

Un martor citat nu trebuie să se prezinte singur în fața autorităților. Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 118 alin. (4): „Dacă martorul se prezintă la audiere însoțit de un avocat, acesta poate asista la audiere.” Regimul asistenței juridice din art. 88 nu i se aplică, întrucât acel text vizează părțile și subiecții procesuali principali, iar martorul este, potrivit art. 34, alt subiect procesual. Legea nu obligă organul judiciar să amâne audierea pentru ca martorul să își angajeze un avocat, nu prevede desemnarea unui avocat din oficiu pentru martor și nu îi conferă avocatului martorului dreptul de acces la dosar sau prerogativa de a formula cereri și obiecții. Avocatul asistă, iar valoarea prezenței sale stă în consilierea martorului cu privire la exercitarea dreptului din art. 118 alin. (1) și în verificarea concordanței dintre declarația consemnată și spusele acestuia. Cine vrea să beneficieze de această garanție trebuie să vină cu avocatul la audiere. Separat, legea recunoaște unor categorii de persoane dreptul de a refuza audierea, iar altora le limitează obiectul declarației:

• Rudele și persoanele asimilate (art. 117 alin. (1)): au dreptul de a refuza să fie audiate „soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului”, foștii soți, precum și, în urma completării aduse prin Legea nr. 201/2023, „persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau acelora dintre părinți și copii, dacă dovedesc că au conviețuit sau conviețuiesc cu suspectul sau inculpatul”. Enumerarea acoperă și bunicii sau nepoții de fiu ori de fiică, iar pentru concubin dreptul este condiționat de dovada conviețuirii. Organele judiciare au obligația de a le comunica acest drept. Dacă acceptă să fie audiate, obligația de a spune adevărul, sub sancțiunea mărturiei mincinoase, subzistă;
• Secretul profesional (art. 116 alin. (3) și (4)): legea nu declară anumite profesii incapabile de a fi martori, ci limitează obiectul declarației. „Nu pot face obiectul declarației martorului acele fapte sau împrejurări al căror secret ori confidențialitate poate fi opusă prin lege organelor judiciare”, iar limita cade atunci când „autoritatea competentă sau persoana îndreptățită își exprimă acordul” ori când există o altă cauză legală de înlăturare a obligației de păstrare a secretului. Pentru avocat există și o regulă de prioritate în sens invers, în art. 114 alin. (3): calitatea de martor are întâietate față de cea de avocat „cu privire la faptele și împrejurările de fapt pe care persoana le-a cunoscut înainte de a dobândi această calitate”.

4. Ce riscă un martor care nu se prezintă la citare? (art. 265 și 283 Cod de procedură penală)

Sustragerea de la citare atrage măsuri coercitive patrimoniale și fizice. Acestea nu sunt măsuri preventive, categorie rezervată de art. 202 persoanelor față de care există suspiciunea rezonabilă că au săvârșit o infracțiune, așa cum este controlul judiciar pentru inculpat. Dacă o persoană este legal citată în calitate de martor și nu se prezintă la termenul stabilit, fără un motiv temeinic (forță majoră, boală dovedită cu certificat medical, imposibilitate obiectivă de deplasare), organul judiciar poate dispune:

• Mandatul de aducere (art. 265 Cod de procedură penală): potrivit alin. (3), mandatul se emite, în cursul urmăririi penale, de organul de urmărire penală, iar în cursul judecății de instanță. Potrivit art. 266 alin. (1), mandatul se execută de organele de cercetare penală ale poliției judiciare și de organele de ordine publică, iar martorul care refuză să le însoțească sau încearcă să fugă este adus prin constrângere. Legea impune însă două limite executării mandatului: dacă pentru executare este necesară pătrunderea fără consimțământ într-un domiciliu sau sediu, alin. (4) impune ca, în cursul urmăririi penale, mandatul să fie dispus de judecătorul de drepturi și libertăți, la cererea motivată a procurorului. Potrivit alin. (12), persoanele aduse cu mandat „rămân la dispoziția organului judiciar numai pe durata impusă de audiere sau de îndeplinirea actului procesual care a făcut necesară prezența lor, dar nu mai mult de 8 ore”, în afară de cazul reținerii sau arestării preventive;
• Amenda judiciară (art. 283 alin. (2) Cod de procedură penală): lipsa nejustificată a martorului chemat să dea declarații, precum și părăsirea, fără permisiune ori fără un motiv întemeiat, a locului unde urmează a fi audiat, se sancționează cu amendă judiciară „de la 250 lei la 5.000 lei”. Amenda se aplică prin ordonanță a organului de urmărire penală sau prin încheiere a judecătorului. Martorul amendat poate cere anularea sau reducerea ei în 10 zile de la comunicare, iar dacă justifică de ce nu s-a putut prezenta, amenda poate fi anulată ori redusă (art. 284).

Art. 283 nu prevede o abatere judiciară pentru martorul care se prezintă, dar refuză să depună jurământul. Consecința refuzului de a declara rezultă însă din Decizia nr. 54/2026 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 384 din 7 mai 2026. Instanța supremă a stabilit că sunt întrunite condițiile de tipicitate ale mărturiei mincinoase atunci când persoana citată ca martor, după ce i-au fost aduse la cunoștință faptele pentru dovedirea cărora s-a dispus audierea și obligațiile procesuale, refuză să dea declarații, înainte sau după depunerea jurământului ori a declarației solemne, fără să se afle în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 116 alin. (3), art. 117 alin. (1) și art. 118 din Codul de procedură penală. Refuzul de a declara fapte care l-ar incrimina rămâne un drept. Refuzul general de a da declarații, în afara acestor excepții, poate atrage răspunderea penală. Depunerea jurământului sau a declarației solemne rămâne o obligație, potrivit art. 114 alin. (2) lit. b) și art. 121 alin. (1), aplicabilă și în cursul urmăririi penale. Martorul alege doar forma, jurământul religios sau declarația solemnă (art. 121 alin. (2)).

Întrebări frecvente

Concluzie

Citarea în calitate de martor atrage cele trei obligații din art. 114 alin. (2) din Codul de procedură penală, prezentarea, depunerea jurământului sau a declarației solemne și declararea adevărului. Răspunderea penală pentru mărturie mincinoasă privește însă doar faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care martorul este întrebat. Din anul 2023, art. 118 consacră expres dreptul la tăcere și la neautoincriminare, pe care organul judiciar este obligat să îl comunice înainte de fiecare audiere, iar probele obținute cu încălcarea lui nu pot fi folosite împotriva martorului în niciun proces penal. Neprezentarea nejustificată se sancționează cu amendă judiciară de la 250 la 5.000 de lei și poate atrage mandat de aducere, cu limita de 8 ore la dispoziția organului judiciar. Refuzul de a răspunde la întrebări autoincriminatoare nu se sancționează, fiind dreptul consacrat de art. 118 alin. (1). Dacă vrei asistență la audiere, vino cu avocatul, pentru că legea nu obligă organul judiciar să îți acorde un termen pentru a-l angaja. Acest material are un scop pur informativ și educațional, conținutul acestuia neputând fi asimilat unei forme de consultanță juridică în materie penală. Pentru a înțelege cu exactitate ce drepturi sau obligații ai într-o anumită procedură, este important să consulți un avocat specializat.

În dosarele de evaziune fiscală, persoana audiată ca martor poate dobândi ulterior calitatea de suspect sau inculpat. Vezi cum lucrăm în dosarele de evaziune fiscală.

Citește și: avocat de drept penal din Cluj-Napoca, pentru audierea ca martor.