Arie de practică · MiCA și servicii de criptoactive

Conformitate MiCA și autorizare CASP.

Perioada tranzitorie s-a încheiat, iar ASF încă nu poate autoriza. Vă spunem dacă MiCA vi se aplică, ce este tokenul dumneavoastră în drept și cum obțineți autorizația fără să așteptați România.

Unde se află România acum · 25 august 2026

Perioada tranzitorie s-a încheiat la 1 iulie 2026. ASF a comunicat că nu este desemnată autoritate competentă pentru MiCA și că nu poate primi cereri de autorizare CASP, iar documentul ESMA din 11 august 2026 menționează în continuare România ca stat cu desemnarea în așteptare. Obligația există, termenul a trecut, procedura nu s-a deschis. Citiți analiza completă a blocajului autorizării CASP.

Art. 143 alin. (3), art. 59 și art. 93 MiCA

În ce categorie vă încadrați

01

Prestați un serviciu de criptoactive: custodie, platformă de tranzacționare, schimb, executarea, plasarea, primirea și transmiterea ordinelor, consultanță, administrare de portofolii sau transfer.

Art. 3 alin. (1) pct. 16 și art. 59 MiCA

02

Oferiți un token publicului din Uniune sau cereți admiterea lui la tranzacționare.

Titlul II, art. 4–8 MiCA

03

Construiți infrastructură Web3 și nu știți dacă intrați în domeniul de aplicare. Decid cine controlează activele și cine răspunde față de utilizator, nu cum descrieți produsul.

Art. 2 alin. (3) și (4), art. 3 alin. (1) pct. 16 MiCA

04

Aveți o afacere deja reglementată care adaugă o componentă crypto.

Art. 59 și art. 60 MiCA

Instrument · în lucru

?

Intru sub MiCA? Un arbore de decizie pe serviciile de criptoactive din art. 3 alin. (1) pct. 16 și pe excepțiile din art. 4, care vă spune în câteva întrebări dacă aveți nevoie de autorizație CASP, de carte albă sau de niciuna.

Se va publica la Instrumente juridice

Ce facem

Aplicabilitate și clasificare

Stabilim dacă prestați un serviciu reglementat și dacă tokenul este token raportat la active, token de monedă electronică sau alt criptoactiv. Nu e o etapă opțională: art. 8 alin. (4) cere ca notificarea să fie însoțită de motivarea că nu este niciunul dintre ele.

Cartea albă și notificarea

Întocmim cartea albă la conținutul cerut de art. 6 și de anexa I, pregătim comunicările cu caracter publicitar și depunem notificarea cu 20 de zile lucrătoare înainte de publicare. Autoritățile nu dau aprobare prealabilă, deci calitatea dosarului e singura protecție.

Autorizarea în alt stat membru

Pregătim cererea și coordonăm procedura cu corespondenți locali dintr-un stat membru în care autoritatea funcționează, apoi notificarea transfrontalieră care deschide piața românească. Substanța și conducerea efectivă trebuie să fie reale acolo.

Pregătirea pentru procedura din România

Guvernanță, fonduri proprii, politici de prevenire a spălării banilor, custodie și control intern, documentate din timp, ca să depuneți în prima zi în care ASF deschide procedura.

Ce am făcut deja

/01

Natura juridică a tokenului

Opinii privind încadrarea tokenului ca token raportat la active, token de monedă electronică sau alt criptoactiv, pentru proiecte crypto din România și pentru emitenți stabiliți în afara Uniunii. Art. 8 alin. (4) cere această motivare ca anexă la notificare.

/02

Cartea albă pentru criptoactive

Cărți albe pentru oferte publice și pentru admiterea la tranzacționare pe platforme CASP, cu comunicările cu caracter publicitar aferente.

/03

Notificare în Letonia

Carte albă notificată autorității competente din Letonia pentru un emitent stabilit în afara Uniunii, cu statul membru de origine determinat potrivit art. 3 alin. (1) pct. 33 lit. (c).

Cine vă reprezintă

av. dr. George Zlati
George M.R. Zlati
Partener · criptoactive și conformitate MiCA · doctor în drept
  • Clasificarea tokenurilor, cărți albe și notificări pentru proiecte crypto
  • Autor, Tratat de criminalitate informatică
  • Speaker pe tema blockchain în dreptul penal, ERA
  • Indisponibilizarea criptoactivelor

Profil complet →

Adina Ionescu
Adina Ionescu
Partener · dreptul afacerilor și al tehnologiei

Profil complet →

Întrebări frecvente

Firma mea are nevoie de autorizație CASP?

Numai dacă prestează efectiv unul dintre serviciile de criptoactive enumerate la art. 3 alin. (1) pct. 16. MiCA se uită la serviciul furnizat clientului, nu la modul în care produsul este promovat, astfel că un furnizor de software care construiește tehnologia unui exchange nu se află în aceeași poziție cu exchange-ul. Multe firme care presupun că au nevoie de autorizație nu au. Vedeți ce activități intră sub regimul CASP.

Pot obține autorizația în alt stat membru și presta servicii în România?

Da, însă nu prin trimiterea dosarului unei societăți românești către autoritatea din alt stat membru. Autoritatea competentă este cea din statul membru de origine, care pentru un CASP este statul unde își are sediul social. Ce se poate construi este o entitate într-un stat membru în care procedura este operațională, care apoi accesează piața românească prin regimul transfrontalier. Vedeți cum funcționează ruta transfrontalieră.

Ce risc dacă operez fără autorizație după 1 iulie 2026?

MiCA interzice prestarea serviciilor de criptoactive fără autorizație, iar faptul că România nu și-a finalizat cadrul național nu prelungește perioada tranzitorie. ESMA a arătat în iunie 2026 că furnizorii neautorizați trebuie să își înceteze activitatea în mod ordonat, nu să continue în regim obișnuit. MiCA lasă expres neatinse sancțiunile penale, iar obligațiile de prevenire a spălării banilor se aplică independent de orice autorizație MiCA. Vedeți ce așteaptă ESMA de la furnizorii fără autorizație.

Tokenul meu este token raportat la active, token de monedă electronică sau alt criptoactiv?

Tokenul de monedă electronică vizează menținerea unei valori stabile prin raportare la valoarea unei singure monede oficiale. Tokenul raportat la active vizează o valoare stabilă prin raportare la orice altceva sau la o combinație, inclusiv la mai multe monede oficiale. Restul intră în categoria reziduală guvernată de Titlul II. Încadrarea decide întregul regim care urmează, motiv pentru care art. 8 alin. (4) cere ca ea să fie motivată în scris.

Când este obligatorie cartea albă și ce trebuie să conțină?

Este necesară pentru o ofertă publică în Uniune și pentru admiterea la tranzacționare, cu conținutul prevăzut de art. 6 și de anexa I. Nu este necesară pentru o ofertă adresată unui număr mai mic de 150 de persoane per stat membru, pentru o ofertă a cărei valoare totală rămâne sub 1.000.000 EUR într-o perioadă de 12 luni sau pentru o ofertă adresată exclusiv investitorilor calificați. Titlul II nu se aplică deloc atunci când tokenul este oferit gratuit, este creat ca recompensă pentru întreținerea registrului distribuit sau oferă acces la un bun ori serviciu care există deja.

NFT-urile și tokenurile utilitare intră sub MiCA?

MiCA nu se aplică criptoactivelor care sunt unice și nefungibile cu alte criptoactive. Eticheta de NFT nu este suficientă, iar o serie mare emisă ca o colecție este în general tratată ca fungibilă în substanță. Tokenurile utilitare intră sub MiCA, cu o excepție îngustă atunci când tokenul oferă acces la un bun sau serviciu care există deja și este în funcțiune.

Ce obligații de prevenire a spălării banilor am pe lângă MiCA?

Sunt un strat separat. Legea nr. 129/2019, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 10/2025, se aplică furnizorilor de servicii de criptoactive, împreună cu Regulamentul (UE) 2023/1113 privind informațiile care însoțesc transferurile de fonduri și anumite transferuri de criptoactive. Respectarea acestor obligații nu înseamnă că dețineți o autorizație MiCA, iar deținerea uneia nu vă descarcă de ele. Vedeți practica noastră privind spălarea banilor.

Domenii conexe

Termenul a trecut. Procedura nu s-a deschis.

Ce decideți în acest interval este exact ce va analiza mai târziu autoritatea de supraveghere.

Scrieți-ne la contact@zic.legal →Scrieți-ne pe WhatsApp →