Vlad Ulici, autor în revista Caiete de drept penal, nr. 1/2024 (Editura Universul Juridic)

Vlad Ulici a publicat, în numărul 1/2024 al revistei Caiete de drept penal, articolul intitulat Echivalentul art. 7 din Directiva 2013/40/UE din dreptul penal român. Obstacole în transpunerea infracțiunii obstacol. Studiul analizează dacă dispozițiile art. 365 din Codul penal reprezintă o transpunere corectă a art. 7 din Directiva 2013/40/UE, în contextul evoluției criminalității informatice. Articolul este publicat la paginile 105–119 ale revistei.

Despre revistă

Înființată în anul 2005, revista Caiete de drept penal constituie un forum dedicat dezbaterii problemelor de actualitate din domeniul dreptului penal. Publicația cuprinde cercetări originale și contribuții ale practicienilor, cadrelor universitare, cercetătorilor și studenților, precum și ale unor colaboratori din țară și din străinătate.

Revista este publicată trimestrial de Editura Universul Juridic și este structurată în secțiuni dedicate doctrinei, jurisprudenței, recenziilor și informațiilor de interes pentru specialiștii în drept penal. Materialele publicate urmăresc analizarea unor probleme actuale din teoria și practica dreptului penal român și comparat, pe baza documentării doctrinare și jurisprudențiale.

Numărul 1/2024, apărut la Editura Universul Juridic în octombrie 2024, reunește contribuții referitoare la sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ, privilegiul de confidențialitate în materia combaterii spălării banilor, dubla incriminare în cooperarea judiciară europeană, deturnarea licitațiilor publice și prevenirea evaziunii fiscale.

Contribuția lui Vlad Ulici

În articolul său, Vlad Ulici urmărește să stabilească dacă art. 365 din Codul penal acoperă în mod corespunzător conduitele pe care Directiva 2013/40/UE impune statelor membre să le incrimineze.

Art. 7 din directivă se referă la producerea, vânzarea, procurarea în vederea utilizării, importul, distribuirea sau punerea la dispoziție, fără drept, a programelor informatice, parolelor, codurilor de acces sau a altor date similare, atunci când acestea sunt destinate să servească la comiterea unor atacuri împotriva sistemelor informatice. Reglementarea urmărește astfel sancționarea unor activități pregătitoare care facilitează săvârșirea infracțiunilor informatice.

În acest context, delimitarea instrumentelor create sau adaptate pentru comiterea unor infracțiuni informatice trebuie realizată astfel încât norma penală să fie suficient de eficientă, fără a conduce la sancționarea nejustificată a dezvoltării, deținerii ori folosirii unor instrumente cu întrebuințări legitime.

Analiza este construită și în jurul principiului ultima ratio, potrivit căruia intervenția dreptului penal trebuie rezervată situațiilor în care celelalte mijloace juridice nu oferă o protecție suficientă. Totodată, articolul examinează alegerile de transpunere făcute de legiuitorul român și raportul dintre art. 365 și celelalte dispoziții relevante ale Codului penal, inclusiv art. 314.

Articolul contribuie la dezbaterea privind adaptarea legislației penale la transformările criminalității informatice și identificarea unui echilibru între combaterea criminalității informatice, respectarea principiului legalității și evitarea unei extinderi excesive a sferei răspunderii penale.

Revista se adresează practicienilor, cercetătorilor și studenților interesați de dreptul penal, criminalitatea informatică, transpunerea legislației europene și provocările juridice generate de dezvoltarea noilor tehnologii.