Ce infracțiuni informatice există în România și cum te protejezi?

By Published On: 04/02/2024Categories: Criminalitate informatică
Ilustrație despre infracțiunile informatice din Codul penal român

Infracțiunile informatice sunt reglementate în principal în Codul penal, la art. 360-366, dar și în alte titluri ale acestuia: frauda informatică (art. 249), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (art. 250), falsificarea instrumentelor de plată fără numerar (art. 311), falsul informatic (art. 325) și pornografia infantilă (art. 374). Mai jos le prezint pe cele principale, cu deciziile relevante ale Înaltei Curți (vezi și articolul meu intitulat «Criminalitatea informatică în România», precum și celelalte lucrări publicate pe tema criminalității informatice). Textele de incriminare preiau, în mare parte, prevederi din următoarele instrumente juridice europene și internaționale:

  • Convenția privind criminalitatea informatică din anul 2001. Acesta este cel mai important și cunoscut instrument juridic la nivel internațional. Poți să vezi aici ce state au semnat și ratificat această Convenție.
  • Directiva (UE) 2019/713 privind combaterea fraudelor și a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar. Această directivă a înlocuit Decizia-cadru 2001/413/JAI de combatere a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul;
  • Directiva 2011/93/UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile. Această directivă a înlocuit Decizia-cadru 2004/68/JAI privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile.
  • Directiva 2013/40/UE privind atacurile împotriva sistemelor informatice. Această directivă a înlocuit Decizia-cadru 2005/222/JAI privind atacurile împotriva sistemelor informatice.

Dacă vrei să vezi direct infracțiunea care te interesează, vezi aici:

Infracțiuni informatice reglementate în Codul penal

Înainte de februarie 2014, data la care a intrat în vigoare noul Cod penal, infracțiunile informatice erau reglementate fie în Legea nr. 161/2003, fie în Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic.

Abrogarea textelor de incriminare din aceste două legi nu a avut însă ca efect o dezincriminare, conduitele fiind în continuare incriminate în noul Cod penal.

Prin urmare, dacă o hotărâre obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (de exemplu, Decizia nr. 15/2013) s-a raportat la infracțiuni din Legea nr. 161/2003 sau Legea nr. 365/2002, aceasta este în continuare relevantă prin raportare la infracțiunile reglementate în Codul penal.

Este totuși importantă analiza comparativă, deoarece în cazul anumitor infracțiuni (de exemplu, în cazul infracțiunii de pornografie infantilă) au existat numeroase intervenții legislative ce au modificat sfera de aplicabilitate a textului de incriminare.

1. Frauda informatică. Articolul 249 Cod penal

Infracțiunea de fraudă informatică, reglementată la art. 249 Cod penal, are următorul conținut: Introducerea, transmiterea, modificarea sau ștergerea de date informatice, restricționarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

În legătură cu infracțiunea de fraudă informatică, prezintă relevanță următoarele aspecte:

  • Textul de incriminare a fost modificat prin Legea nr. 207/2021, fiind incriminată inclusiv modalitatea transmiterii de date informatice.
  • Prin Decizia nr. 37/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a clarificat raportul juridic dintre infracțiunea de fraudă informatică și înșelăciunea tradițională reglementată la art. 244 Cod penal. În această decizie obligatorie au fost citate următoarele lucrări de specialitate la care am contribuit în calitate de autor: Tratat de criminalitate informatică (vol. 1, 2020), Codul penal. Comentariu pe articole (ediția 3, 2020) și Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii (2014). Prin Decizia nr. 37/2021 s-a clarificat faptul că o înșelăciune în mediul online (de exemplu, fraudele OLX) nu constituie infracțiunea de fraudă informatică. Astfel, pentru reținerea acestei infracțiuni este necesar să existe o manipulare a unui sistem informatic și nu o simplă inducere în eroare a victimei prin intermediul unui sistem informatic. Trebuie făcută așadar distincția între situația în care sistemul informatic este obiect al infracțiunii sau doar un mijloc de înlesnire a acesteia.
  • Frauda informatică este o infracțiune de rezultat, pentru consumarea acesteia fiind obligatoriu să se producă o pagubă (prejudiciu patrimonial). Totuși, se sancționează inclusiv tentativa.
  • Frauda informatică se urmărește din oficiu. Prin urmare, nu este posibilă retragerea plângerii penale, posibilă doar la infracțiunile care se urmăresc la plângere prealabilă. De asemenea, la această infracțiune nu este posibilă împăcarea.
  • Frauda informatică nu intră automat în competența DIICOT. Această structură specializată de parchet este competentă să cerceteze infracțiunea de fraudă informatică doar dacă săvârșirea acesteia a intrat în scopul unui grup infracțional organizat. Este important de reținut faptul că înainte de modificarea operată prin Legea nr. 58/2016, preluată ulterior în art. 11 alin. (1) pct. 1 lit. a) din OUG nr. 78/2016, DIICOT avea tot timpul competența de a cerceta această infracțiune.
  • Frauda informatică se poate reține inclusiv cu privire la transferul fraudulos (fără drept) de criptoactive, în măsura în care acestea nu pot fi calificate drept monede virtuale.
  • În opinia mea, frauda informatică nu se poate reține pentru cryptojacking, adică folosirea în mod clandestin a puterii de calcul în scopul minării de bitcoin (BTC) sau XMR (Monero).
  • Tot în opinia mea, frauda informatică nu se poate reține pentru conduite tip «link farming» sau «cloaking», cu scopul de a obține un scor SEO superior pentru indexarea unei pagini web pe motoarele de căutare.

2. Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Articolul 250 Cod penal

Infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, reglementată la art. 250 Cod penal, are următorul conținut:

(1) Efectuarea unei operațiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimțământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează efectuarea uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), prin utilizarea neautorizată a oricăror date de identificare sau prin utilizarea de date de identificare fictive.
(3) Transmiterea neautorizată către altă persoană a oricăror date de identificare, în vederea efectuării uneia dintre operațiunile prevăzute în alin. (1), se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

La infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, sunt de reținut următoarele:

  • Textul de incriminare a fost reformat prin Legea nr. 207/2021, sfera de aplicabilitate fiind extinsă inclusiv cu privire la transferul fraudulos de monedă virtuală prin folosirea unui portofel digital. Relația dintre această infracțiune și frauda informatică rămâne discutabilă, mai ales cu privire la natura juridică a unui token (dacă este sau nu monedă virtuală) și la aplicabilitatea art. 250 Cod penal în cazul obținerii frauduloase de monede virtuale prin manipularea unui contract inteligent (smart contract).
  • Conduitele cele mai des întâlnite sunt retragerile de numerar de la bancomat, folosind un card bancar clonat sau sustras anterior, efectuarea de plăți frauduloase pe Internet sau la un terminal POS, precum și efectuarea de tranzacții frauduloase folosind contul de mobile sau Internet banking al victimei.
  • Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos nu se reține atunci când se folosește un card de comerciant sau de carburant, acestea nefiind instrumente de plată electronică. Noțiunea a fost însă înlocuită prin Legea nr. 207/2021 cu cea, mai largă, de instrument de plată fără numerar, astfel că discuția trebuie reluată prin raportare la acest criteriu.
  • Prin Decizia nr. 15/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat ce infracțiuni trebuie reținute atunci când făptuitorul folosește un card bancar clonat sau sustras anterior pentru a retrage numerar de la un bancomat. În mod corect, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că se va reține inclusiv infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic.
  • Prezintă în continuare controverse în ce măsură infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic poate fi reținută atunci când făptuitorul folosește cardul bancar la un terminal POS sau folosește datele de identificare ale acestuia pentru a efectua plăți pe Internet. Prin Decizia nr. 53/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o dezlegare de drept pe acest subiect. Cu toate acestea, în motivarea deciziei, Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut trimitere la Decizia nr. 15/2013 menționată anterior.
  • Prezintă de asemenea controverse în ce măsură această infracțiune este una de pericol sau de rezultat. Importanța discuției constă în necesitatea identificării unui prejudiciu pentru reținerea infracțiunii în formă consumată. Se sancționează și tentativa.
  • Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos se urmărește din oficiu. Prin urmare, nu este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea.
  • Deținerea, în vederea utilizării frauduloase, a unui instrument de plată fără numerar însușit prin furt, tâlhărie, abuz de încredere, înșelăciune, delapidare ori prin alte fapte enumerate expres de text (art. 228, art. 229, art. 233-236, art. 238, art. 239, art. 243, art. 244 și art. 295 Cod penal) este incriminată distinct la art. 2501 alin. (1) Cod penal (operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar), introdus prin Legea nr. 207/2021. Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
  • Similar cu infracțiunea de fraudă informatică, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos nu intră automat în competența DIICOT. Cu toate acestea, dacă se reține un concurs cu accesul ilegal la un sistem informatic, deținerea datelor de identificare ale cardului, în scopul săvârșirii accesului ilegal, poate fi încadrată și la art. 365 alin. (2) Cod penal. Această infracțiune intră automat în competența DIICOT.

3. Falsificarea de instrumente de plată fără numerar. Articolul 311 Cod penal

Infracțiunea de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată este reglementată la art. 311 Cod penal, iar varianta privind instrumentele de plată fără numerar se află la alin. (2). Textul are următorul conținut: (1) Falsificarea de titluri de credit, titluri sau instrumente pentru efectuarea plăților sau a oricăror altor titluri ori valori asemănătoare se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) privește un instrument de plată fără numerar, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul infracțiunii de falsificare de instrumente de plată fără numerar, următoarele aspecte contează în practică:

  • Textul de incriminare a fost reformat prin Legea nr. 207/2021, sfera de aplicabilitate fiind extinsă de la instrumentele de plată electronică la instrumentele de plată fără numerar. Este totuși discutabil în ce măsură această infracțiune se reține pentru clonarea unui portofel digital (de exemplu, prin folosirea unui seed phrase) sau în ipoteza contrafacerii unei monede virtuale (de exemplu, emiterea unui token ERC-20 cu denumirea USDT).
  • Conduita cea mai des întâlnită în practica judiciară vizează utilizarea unui dispozitiv tip skimmer la bancomat și clonarea cardurilor bancare prin copierea datelor de identificare ale acestora pe un card bancar cu bandă magnetică.

4. Falsul informatic. Articolul 325 Cod penal

Infracțiunea de fals informatic, reglementată la art. 325 Cod penal, are următorul conținut: Fapta de a introduce, modifica sau șterge, fără drept, date informatice ori de a restricționa, fără drept, accesul la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecințe juridice, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

La fals informatic, merită reținute următoarele:

  • Prin Decizia nr. 4/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat faptul că fapta de a deschide și utiliza un cont pe o rețea de socializare folosind numele altei persoane și date personale reale, adică un furt de identitate, întrunește două dintre cerințele esențiale ale falsului informatic, respectiv introducerea de date informatice fără drept și obținerea, prin aceasta, a unor date necorespunzătoare adevărului. În această decizie obligatorie, Înalta Curte de Casație și Justiție a citat următoarele lucrări de specialitate la care am contribuit în calitate de autor: Tratat de criminalitate informatică (vol. 1, 2020) și Noul Cod penal. Partea specială. Analize, explicații, comentarii (2014).
  • Va trebui făcută în continuare o distincție între conturile false și conturile fictive, în cazul acestora din urmă nefiind vorba despre un furt de identitate.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: crearea de conturi false, clonarea de pagini web, e-mail spoofing etc.
  • Falsul informatic se urmărește din oficiu. Prin urmare, nu este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea.
  • Infracțiunea de fals informatic nu intră automat în competența DIICOT, fiind necesar ca săvârșirea infracțiunii să intre în scopul unui grup infracțional organizat.

5. Accesul ilegal la un sistem informatic. Articolul 360 Cod penal

Notă (actualizare octombrie 2026): după publicarea acestui articol, în Codul penal a fost introdus art. 3651, potrivit căruia faptele prevăzute la art. 360 alin. (1) și (3), art. 361 și art. 364 nu constituie infracțiune dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 36 alin. (5) și (6) din OUG nr. 155/2024. Analiza de mai jos reflectă forma în vigoare la data redactării.

Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, reglementată la art. 360 Cod penal, are următorul conținut: 

(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârșită cu privire la un sistem informatic la care, prin intermediul unor proceduri, dispozitive sau programe specializate, accesul este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Câteva repere practice la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic:
  • Prin Decizia nr. 15/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat aplicabilitatea acestei infracțiuni atunci când se utilizează un dispozitiv tip skimmer la bancomat și când se interacționează cu bancomatul în vederea retragerii de numerar. În această decizie obligatorie, Înalta Curte de Casație și Justiție a citat articolul meu intitulat «Unele aspecte în legătură cu infracțiunile informatice din perspectiva legislației în vigoare, precum și a Noului Cod penal» din revista Dreptul, nr. 10/2012.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: accesarea unui cont de e-mail, accesarea conturilor pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram etc.), accesarea contului de Internet banking, retragerea de numerar de la bancomat etc.
  • Este controversat în ce măsură această infracțiune ar trebui reținută atunci când se fac plăți la un terminal POS sau pe Internet. Organele judiciare fac uneori o regretabilă confuzie între accesarea unui sistem informatic și simpla interacțiune la nivel logic cu acesta, prin transmiterea de date informatice.
  • Prin Decizia nr. 68/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă o dezlegare de drept referitoare la accesul ilegal la un sistem informatic prin depășirea limitelor autorizării. Totuși, din motivarea deciziei rezultă faptul că interogarea bazelor de date de către polițiști nu constituie infracțiunea de acces la un sistem informatic, deoarece accesul se consumă anterior la momentul autentificării. Prin urmare, trebuie să distingem între accesarea sistemului informatic și exploatarea acestuia. În această motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a citat următoarele lucrări de specialitate la care am contribuit în calitate de autor: Tratat de criminalitate informatică (vol. 1, 2020) și Codul penal. Comentariu pe articole (ediția 3, 2020).
  • Infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic se urmărește din oficiu. Prin urmare, nu este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea.
  • Această infracțiune nu intră automat în competența DIICOT, fiind necesar ca săvârșirea infracțiunii să intre în scopul unui grup infracțional organizat. Totuși, dacă se poate reține art. 365 Cod penal prin raportare la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, DIICOT dobândește competența de a cerceta aceste infracțiuni.

6. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice. Articolul 361 Cod penal

Infracțiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, reglementată la art. 361 Cod penal, are următorul conținut: 

(1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică și care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic, ce conține date informatice care nu sunt publice.

De reținut la infracțiunea de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice:

  • Infracțiunea se urmărește din oficiu. Prin urmare, nu este posibilă retragerea plângerii penale sau împăcarea.
  • Cercetarea acestei infracțiuni intră automat în competența DIICOT.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: folosirea unui spyware sau keylogger pentru supravegherea tehnică a unei persoane, interceptarea datelor nesecurizate în cafenele, aeroporturi etc.

7. Alterarea integrității datelor informatice. Articolul 362 Cod penal

Infracțiunea de alterare a integrității datelor informatice, reglementată la art. 362 Cod penal, are următorul conținut: Fapta de a modifica, șterge sau deteriora date informatice ori de a restricționa accesul la aceste date, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Particularitățile infracțiunii de alterare a integrității datelor informatice:

  • Fiind urmărită din oficiu, infracțiunea nu permite nici retragerea plângerii penale, nici împăcarea.
  • Cercetarea acestei infracțiuni intră automat în competența DIICOT.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: schimbarea parolei la un cont de utilizator, schimbarea interfeței unei pagini web etc.

8. Perturbarea funcționării unui sistem informatic. Articolul 363 Cod penal

Infracțiunea de perturbare a funcționării unui sistem informatic, reglementată la art. 363 Cod penal, are următorul conținut: Fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la date informatice, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

La perturbarea funcționării unui sistem informatic sunt relevante următoarele:

  • Se urmărește din oficiu, deci nici retragerea plângerii penale, nici împăcarea nu sunt posibile.
  • Competența de cercetare revine automat DIICOT.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: atacuri tip denial-of-service (DoS), ransomware.

9. Transferul neautorizat de date informatice. Articolul 364 Cod penal

Infracțiunea de transfer neautorizat de date informatice, reglementată la art. 364 Cod penal, are următorul conținut: Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic sau dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Ce contează la infracțiunea de transfer neautorizat de date informatice:

  • Urmărirea se face din oficiu. Retragerea plângerii penale și împăcarea nu sunt, prin urmare, posibile.
  • DIICOT are competență automată asupra cercetării acestei infracțiuni.
  • Conduitele cele mai des întâlnite în practica judiciară: înaintarea (forward) fără drept a unei corespondențe electronice, transferul sau copierea de date informatice într-o sursă terță.

10. Operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Articolul 365 Cod penal

Infracțiunea privind operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, reglementată la art. 365 Cod penal, are următorul conținut: 

(1) Fapta persoanei care, fără drept, produce, importă, distribuie sau pune la dispoziție sub orice formă:

a) dispozitive sau programe informatice concepute sau adaptate în scopul comiterii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364;

b) parole, coduri de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic, în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, a unui program informatic, a unei parole, a unui cod de acces sau a altor date informatice dintre cele prevăzute în alin. (1), în scopul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 360-364, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aspecte practice la efectuarea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice:

  • Competența de cercetare aparține automat DIICOT. Este totuși necesar ca datele informatice sau programele informatice să poată fi asociate cu o infracțiune prevăzută la art. 360-364 Cod penal.
  • Achiziționarea sau vânzarea de baze de date, conținând diferite date de acces, intră sub incidența textului de incriminare.
  • Deținerea prevăzută la alin. (2) este o infracțiune continuă, ceea ce înseamnă că stocarea în continuare a programelor informatice ori a datelor informatice va avea un impact major asupra datei în care începe să curgă termenul de prescripție.

11. Pornografia infantilă. Articolul 374 Cod penal

Notă (actualizare octombrie 2026): textul art. 374 din Codul penal, inclusiv denumirea infracțiunii și limitele de pedeapsă, a fost modificat după publicarea acestui articol, prin Legea nr. 201/2026 (M. Of. nr. 865 din 15 octombrie 2026), în vigoare din 18 octombrie 2026. Infracțiunea se numește acum „Operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”. Analiza de mai jos reflectă forma în vigoare la data redactării.

Infracțiunea de pornografie infantilă, reglementată la art. 374 Cod penal, are următorul conținut: 

(1) Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea, precum și punerea la dispoziție, în orice mod, de materiale pornografice cu minori se pedepsesc cu închisoarea de la un an la 5 ani.

(11) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepsește și îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de foloase de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participă minori sau exploatarea unui minor în orice altfel pentru realizarea de spectacole pornografice.

(12)  Vizionarea de spectacole pornografice în cadrul cărora participă minori se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) au fost săvârșite printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

(3) Accesarea, fără drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

(31) Dacă faptele prevăzute la alin. (1), (11), (12) și (2) au fost săvârșite în următoarele împrejurări:

a) de către un membru de familie sau de către o persoană care conviețuiește cu victima;

b) de către o persoană în a cărei îngrijire, ocrotire, educare, pază sau tratament se afla minorul sau de o persoană care a abuzat de poziția sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului;

c) fapta a pus în pericol viața minorului;

d) de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune contra libertății și integrității sexuale asupra unui minor, o infracțiune de pornografie infantilă sau proxenetism asupra unui minor, limitele speciale ale pedepselor se majorează cu o treime.

(32) Fapta unui major de a solicita unui minor să înregistreze, să producă, să distribuie, să expună sau să transmită prin orice mijloace, inclusiv prin mijloace de comunicații electronice sau pe rețele sociale, imagini, videoclipuri sau alte materiale pornografice care îl prezintă pe minorul respectiv având un comportament sexual explicit se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

(4) Prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum și orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual.

(41) Prin spectacol pornografic se înțelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informațiilor și comunicațiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual.

(5) Tentativa se pedepsește.

La infracțiunea de pornografie infantilă sunt de reținut următoarele:

  • Competența de cercetare aparține automat DIICOT.
  • Infracțiunea de pornografie infantilă a fost modificată în repetate rânduri de-a lungul timpului, motiv pentru care este importantă o analiză de specialitate pentru a stabili sfera de aplicabilitate a infracțiunii în raport cu data la care s-a comis fapta.
  • În momentul de față, simpla deținere de materiale pornografice cu minori constituie infracțiune, fiind irelevant scopul deținerii.
  • Este sancționată inclusiv pornografia infantilă virtuală, de exemplu animații cu un minor având un comportament sexual explicit.
  • Inclusiv un minor poate răspunde pentru infracțiunea de pornografie infantilă.

Aprofundarea subiectului

Pentru o analiză aprofundată pe aceste subiecte se pot vedea următoarele lucrări de specialitate la care am contribuit în calitate de autor:

Informații suplimentare

Acest material are un scop pur informativ și educațional, conținutul acestuia neputând fi asimilat unei forme de consultanță juridică în materie penală. Pentru a înțelege cu exactitate ce drepturi sau obligații ai într-o anumită procedură penală, este important să consulți un avocat specializat în dreptul penal.

Întrebări Frecvente (FAQ)

Care sunt principalele surse legislative pentru infracțiunile informatice din România?

Cadrul legal principal este Codul penal. Capitolul VI din Titlul VII, „Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice” (art. 360-366), se completează cu infracțiuni reglementate în alte titluri, precum frauda informatică (art. 249), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (art. 250), falsificarea unui instrument de plată fără numerar (art. 311 alin. (2)), falsul informatic (art. 325) și pornografia infantilă (art. 374). Textele de incriminare din Legea nr. 161/2003 au fost abrogate la 1 februarie 2014, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, fără ca faptele să fie dezincriminate. Aceste norme preiau în mare parte Convenția de la Budapesta privind criminalitatea informatică și directivele europene în materie.

Ce constituie accesul ilegal la un sistem informatic conform art. 360 Cod penal?

Accesul ilegal constă în accesul, fără drept, la un sistem informatic (art. 360 alin. (1) Cod penal), de exemplu la un telefon, la un server sau la un cont de e-mail. Infracțiunea se consumă în momentul accesului, chiar dacă nu au fost modificate ori șterse date. Lipsa autorizării sau depășirea limitelor ei trebuie să privească accesul, nu folosirea ulterioară a datelor. Așa rezultă din motivarea Deciziei ÎCCJ nr. 68/2021, deși sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă. Dacă accesul la sistem este restricționat sau interzis prin proceduri, dispozitive ori programe specializate, se reține varianta agravată din art. 360 alin. (3).

Sunt fapte precum cryptojacking-ul sau cloaking-ul incriminate explicit în România?

Nu. Codul penal nu conține infracțiuni cu aceste denumiri, iar încadrarea depinde de mecanismul tehnic și de consecințe. Cryptojacking-ul, adică folosirea clandestină a puterii de calcul a unui sistem pentru minarea de criptomonede, poate fi analizat ca acces ilegal la un sistem informatic (art. 360) dacă presupune un acces fără drept la sistemul victimei, iar dacă funcționarea sistemului este perturbată grav, ca perturbare a funcționării unui sistem informatic (art. 363). În opinia mea, frauda informatică (art. 249) nu se reține pentru cryptojacking. Tot în opinia mea, frauda informatică nu se poate reține nici pentru cloaking sau link farming, tehnici folosite pentru un scor SEO superior.

Care este diferența dintre frauda informatică (art. 249 Cod penal) și înșelăciune (art. 244 Cod penal)?

La frauda informatică (art. 249 Cod penal), făptuitorul acționează asupra sistemului informatic: introduce, transmite, modifică sau șterge date informatice, restricționează accesul la ele ori împiedică funcționarea sistemului, în scopul obținerii unui beneficiu material, iar fapta produce o pagubă. La înșelăciune (art. 244 Cod penal), victima este indusă în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, dacă s-a pricinuit o pagubă. Sistemul informatic poate fi folosit aici doar ca mijloc de comunicare. Potrivit Deciziei nr. 37/2021 a Înaltei Curți, o înșelăciune prin anunțuri fictive pe platforme online, de tipul OLX, nu constituie fraudă informatică.

Ai o situație concretă?

Dacă ești cercetat pentru o infracțiune informatică sau ai fost victima unei fraude online, ne poți scrie și stabilim împreună pașii următori.

Programează o consultație

About the Author: George Zlati

George Zlati este avocat și lector universitar, titular al disciplinei Criminalitate informatică la masterat și doctor în drept cu o teză pe criminalitatea informatică. Practica lui acoperă criminalitatea informatică, dreptul penal al afacerilor și tehnologia blockchain.