Pornografia infantilă după Legea nr. 201/2026

Legea nr. 201/2026, publicată în Monitorul Oficial nr. 865 din 15 octombrie 2026, a reformat infracțiunea de pornografie infantilă prevăzută de art. 374 din Codul penal. Din 18 octombrie 2026, infracțiunea cunoscută sub denumirea marginală de „pornografie infantilă” devine „Operațiuni cu materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”. Textul de incriminare sancționează operațiunile în legătură cu asemenea materiale, de la procurare și deținere până la distribuire și producere, precum și accesarea lor fără drept. Sunt incriminate, de asemenea, recrutarea minorilor pentru spectacole ce conțin abuzuri sexuale, vizionarea acestor spectacole și solicitarea adresată unui minor de a produce sau de a transmite astfel de materiale.

1. Tranziția de la „pornografie infantilă” la „materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor”

Apreciem că renunțarea la expresia „pornografie infantilă” este corectă din perspectiva politicii penale, pentru că termenul „pornografie” genera riscul de a asocia aceste materiale cu pornografia licită dintre adulți. Materialele de acest tip conțin însă, de regulă, un abuz sexual asupra unui minor. Tocmai de aceea, terminologia internațională folosește expresia „child sexual abuse material” (CSAM). Nu se poate ignora însă faptul că pseudo-pornografia (prezentarea unui major ca fiind un minor) sau pornografia infantilă virtuală (inclusiv cea generată cu inteligență artificială) este incompatibilă de plano cu abuzul sexual asupra unui minor. În aceste cazuri, minorul nu există în realitate.

Art. II și art. III din Legea nr. 201/2026 actualizează inclusiv trimiterile din legile speciale, din Codul penal și din Codul de procedură penală. Referirile la „pornografie infantilă”, la „materiale pornografice cu minori” și la „spectacol pornografic” se consideră făcute la noua infracțiune și la noile definiții din alin. (13) și (14). Competența DIICOT nu este afectată, întrucât art. 11 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 78/2016 se raportează generic la prevederile art. 374 Cod penal, independent de denumirea lui marginală. Procedura specifică acestor dosare este prezentată pe pagina dedicată dosarelor DNA, DIICOT și EPPO.

Continuitatea incriminării cunoaște o singură excepție, prevăzută de alin. (10). Nu mai constituie infracțiune producerea, deținerea sau stocarea de materiale care îl înfățișează exclusiv pe făptuitor, dacă acestea nu sunt destinate distribuirii, expunerii, promovării ori punerii la dispoziția altor persoane. Pentru aceste fapte operează art. 4 din Codul penal, deci legea penală nu se mai aplică nici celor săvârșite înainte de 18 octombrie 2026. Cu alte cuvinte, minorii care și-au produs, deținut ori stocat propriile imagini, nedestinate altor persoane, beneficiază de dezincriminare, inclusiv cu titlu retroactiv. Sub acest aspect, executarea pedepselor și a măsurilor educative deja dispuse încetează, la fel ca toate consecințele penale ale hotărârilor privitoare la acestea.

2. Ce pedepse se modifică în art. 374 Cod penal

Textul a fost modificat de trei ori începând cu 1 ianuarie 2024. Pentru faptele aflate încă în curs de cercetare sau cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată pot intra astfel în analiză cel puțin trei forme ale art. 374. Prin „mijloace informatice” înțelegem, în cele ce urmează, săvârșirea faptei printr-un sistem informatic sau alt mijloc de stocare a datelor informatice. Este varianta agravată din vechiul alin. (2), care acoperea, pe lângă faptele comise pe internet, și un stick USB ori un hard disk extern.

Legea nouă împarte operațiunile cu materialele propriu-zise în trei trepte de gravitate.

1. Deținerea, procurarea, stocarea, distribuirea și punerea la dispoziție, pedepsite cu închisoarea de la 2 la 7 ani (alin. 1). Discutăm în acest sens despre conduite ce vizează obținerea (achiziție, download, copiere etc.), posesia (deținere sau stocare) și anumite forme de diseminare (upload, transmitere, permitere acces etc.).
2. Promovarea și expunerea, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 10 ani (alin. 2).
3. Producerea, pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani (alin. 3), este considerată o variantă agravată, raportat la faptul că făptuitorul este cel care creează materialul ilicit.

Vechiul text sancționa toate aceste conduite prin raportare la aceleași limite de pedeapsă, deci diferențierea lor după gravitate era necesară sub aspectul proporționalității. Mai dificil de explicat este nivelul la care s-a oprit legiuitorul, pentru că în iulie 2024 pedeapsa pentru faptele săvârșite prin mijloace informatice urcase la închisoarea de la 5 la 12 ani. Doar doi ani mai târziu, deținerea și distribuirea revin la limitele de 2–7 ani, deși aproape toate aceste fapte se comit azi prin intermediul sistemelor informatice. De asemenea, avem rezerve că distribuirea acestor materiale ar reprezenta o conduită mai puțin gravă decât promovarea sau expunerea lor.

Pe lângă noile limite de pedeapsă, Legea nr. 201/2026 mai aduce câteva modificări cu o relevanță deosebită pentru practica judiciară.

1. Definiția din alin. (13) menționează expres materialele generate cu ajutorul sistemelor de inteligență artificială.
2. Spectacolul nu mai trebuie să fie adresat unui public, fiind suficientă expunerea în direct destinată unei singure persoane (alin. 14).
3. Sunt incriminate producerea, deținerea, procurarea, distribuirea și celelalte operațiuni efectuate fără drept cu programe informatice, manuale sau ghiduri concepute ori adaptate pentru comiterea acestor fapte (alin. 9).
4. Alin. (12) instituie un regim special de confiscare a echipamentelor și instrumentelor adaptate sau utilizate pentru săvârșirea faptelor, precum și a foloaselor obținute din spectacole, inclusiv prin echivalent.
5. Variantele agravate din alin. (8) privesc acum și fapta funcționarului public săvârșită în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar vătămarea corporală a minorului înlocuiește punerea în pericol a vieții acestuia.

Mențiunea expresă a materialelor generate cu inteligență artificială clarifică textul, fără să extindă incriminarea. Și vechea definiție din alin. (4) acoperea materialele care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil un minor având un comportament sexual explicit. Un asemenea material, generat înainte de 18 octombrie 2026, intra deci deja sub incidența art. 374, dacă simularea era credibilă. Despre imaginile de tip deepfake în general am scris în ghidul despre deepfake și violarea intimității.

Cadrul general al acestor fapte, care țin în mare parte de criminalitatea informatică, este prezentat în ghidul nostru despre infracțiunile informatice în România.

3. Dosarele pendinte și condamnările definitive

3.1. Data comiterii faptei decide legea penală aplicabilă

Legea penală aplicabilă se stabilește în raport cu momentul săvârșirii faptei, care diferă în funcție de natura infracțiunii. Deținerea este o infracțiune continuă, deci contează momentul în care a încetat, de regulă data ridicării sistemului informatic ori a mijlocului de stocare a datelor informatice. Ridicarea are loc de cele mai multe ori cu ocazia percheziției domiciliare, înaintea percheziției informatice, care se efectuează ulterior asupra dispozitivului deja ridicat. Distribuirea este, de regulă, o modalitate cu consumare instantanee, în momentul transmiterii, iar la infracțiunea continuată contează data ultimului act de executare. Dacă deținerea a continuat după 18 octombrie 2026, se aplică direct legea nouă, fără nicio comparație între legi.

3.2. Legea mai favorabilă în dosarele aflate pe rol

Potrivit art. 5 alin. (1) din Codul penal, până la judecarea definitivă a cauzei se aplică legea mai favorabilă dintre cele succesive. Instanța nu poate combina dispozițiile mai blânde din legi diferite, ci trebuie să aleagă una dintre ele și să o aplice în întregime (global). Astfel, comparația dintre formele succesive ale textului de incriminare conduce la patru rezultate, în funcție de data faptei și de conduita reținută în acuzare.

1. Pentru faptele săvârșite înainte de 1 iulie 2024, forma veche rămâne de regulă cea mai blândă, cu limite egale sau mai mici și fără interzicerea obligatorie a unor drepturi.
2. Pentru faptele săvârșite între 1 iulie 2024 și 17 octombrie 2026, legea nouă este de regulă mai favorabilă la deținere, distribuire, promovarea prin mijloace informatice și solicitare.
3. Legea din 2024 rămâne mai favorabilă la accesare, vizionare, recrutare și producerea fără mijloace informatice, unde legea nouă prevede limite mai mari.
4. Aceeași lege din 2024 rămâne mai favorabilă și la producerea prin mijloace informatice și la promovarea fără mijloace informatice, unde limitele sunt identice, dar legea nouă adaugă interzicerea obligatorie a unor drepturi.

Comparația se face pe efectele concrete ale fiecărei legi, iar la deținerea prin mijloace informatice judecată în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii diferența este semnificativă. Limitele de pedeapsă se reduc în această procedură cu o treime (art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală). Minimul coboară astfel de la 3 ani și 4 luni, potrivit legii din 2024, la 1 an și 4 luni, potrivit legii noi. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care presupune o pedeapsă aplicată de cel mult 3 ani (art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal), devine posibilă fără circumstanțe atenuante. Amânarea aplicării pedepsei rămâne exclusă, pentru că art. 83 alin. (2) o interzice când pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani sau mai mare. Noul maxim al deținerii este exact de 7 ani, iar reducerea cu o treime nu schimbă calculul, deoarece art. 187 din Codul penal definește pedeapsa prevăzută de lege fără cauzele de reducere. Tot la deținerea prin mijloace informatice, termenul general de prescripție a răspunderii penale scade de la 10 la 8 ani (art. 154 alin. (1) din Codul penal).

Legea nouă este mai favorabilă și prin renunțarea la varianta agravată în care fapta „a pus în pericol viața minorului”. Faptele anterioare reținute în această variantă, fără ca minorul să fi suferit o vătămare corporală, se încadrează potrivit legii noi în varianta de bază, dacă nu este incidentă o altă variantă agravată. Tot ca lege mai favorabilă se aplică, în dosarele nedefinitive, și noile cauze de nepedepsire din alin. (11).

Extinderile incriminării nu retroactivează, așa că expunerea în direct către o singură persoană, petrecută înainte de 18 octombrie 2026, nu poate fi reținută ca „spectacol”. Nici solicitarea adresată unui minor de către un alt minor nu constituia infracțiune înainte de această dată.

3.3. Condamnările definitive

Pentru hotărârile definitive, art. 6 alin. (1) din Codul penal permite reducerea pedepsei numai dacă aceasta depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită. Reducerea poate interveni până la executarea completă a pedepsei și se dispune în procedura prevăzută de art. 595 din Codul de procedură penală.

Exemplul tipic este condamnarea pentru deținere prin mijloace informatice, săvârșită între 1 iulie 2024 și 17 octombrie 2026. O pedeapsă de 8 ani se reduce în acest caz la 7 ani, în timp ce o pedeapsă de 4 ani rămâne neschimbată. Dacă hotărârea a reținut și promovarea sau expunerea, maximul legii noi este de 10 ani. Dacă a reținut o variantă agravată care are corespondent în alin. (8), maximul se majorează cu o treime.

La infracțiunea continuată, maximul avut în vedere este cel prevăzut de lege pentru infracțiune, fără sporul specific formei continuate. Regula a fost stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7/2014, pronunțată în procedura hotărârii prealabile (HP). La concursul de infracțiuni se verifică întâi fiecare pedeapsă individuală și abia apoi dacă pedeapsa rezultantă depășește maximul la care s-ar putea ajunge potrivit art. 39 din Codul penal. Soluția rezultă din Decizia nr. 1/2014 (HP), pronunțată pentru tranziția la actualul Cod penal, al cărei raționament apreciem că rămâne valabil și pentru legea nouă.

Interzicerea exercitării unor drepturi, devenită obligatorie, nu se poate adăuga pe această cale unei condamnări definitive care nu a dispus-o. Art. 6 alin. (5) privește doar pedepsele complementare deja aplicate, pe care le înlătură sau le aduce în limitele legii noi.

4. Sextingul între adolescenți și imaginile proprii

Prin sexting se înțelege, în limbajul curent, schimbul de fotografii sau de înregistrări cu conținut sexual explicit prin mesaje. Legea nouă tratează această situație distinct, în alin. (10) și (11), cu efecte diferite asupra răspunderii penale.

Potrivit alin. (10), nu constituie infracțiune fapta persoanei, de regulă un minor, care își realizează și păstrează imagini cu conținut sexual explicit cu ea însăși. Condiția este ca imaginile să nu fie destinate distribuirii, expunerii, promovării ori punerii la dispoziția altor persoane. Alin. (11) prevede, la rândul său, trei cauze de nepedepsire, care privesc exclusiv minorii.

1. Solicitarea adresată de un minor unui alt minor, dacă diferența de vârstă dintre ei nu depășește 3 ani și solicitarea nu a fost urmată de producerea, distribuirea, expunerea, promovarea ori punerea materialelor la dispoziția altor persoane (lit. a).
2. Producerea, deținerea, stocarea și transmiterea, cu acordul destinatarului, a materialelor care îl înfățișează exclusiv pe unul dintre cei doi minori sau pe amândoi, dacă nu sunt destinate altor persoane și diferența de vârstă nu depășește 3 ani (lit. b).
3. Deținerea sau stocarea acestor materiale de către minorul destinatar, dacă acesta nu le distribuie, nu le expune, nu le promovează și nu le pune la dispoziția altor persoane (lit. c).

Spre deosebire de alin. (10), care exclude existența infracțiunii, alin. (11) lasă fapta prevăzută de legea penală și înlătură doar aplicarea pedepsei. Distincția contează pentru obligația de denunț, analizată mai jos, dar și pentru hotărârile definitive. La o lectură strictă, noile cauze de nepedepsire nu profită minorilor față de care s-a dispus deja definitiv o măsură educativă pentru un schimb consimțit de imagini. Fapta rămâne prevăzută de legea penală, deci art. 4 din Codul penal nu se aplică, iar art. 6 alin. (4) vizează măsurile educative neprevăzute în legea nouă. Se poate susține însă că măsura educativă dispusă pentru o faptă pe care legea nouă nu o mai sancționează este și ea neprevăzută de legea nouă, deci nu mai trebuie executată.

Cea mai delicată situație este cea a minorului care își face o fotografie pentru a o trimite cuiva. Cât timp o păstrează pentru sine, el este acoperit de alin. (10). Dacă o realizează însă pentru un partener cu peste 3 ani mai mare sau pentru un major, nici alin. (10), nici alin. (11) lit. b) nu se mai aplică. Materialul este destinat altei persoane, iar excepția de la lit. b) privește doar transmiterea către un alt minor, în limita celor 3 ani. Realizarea fotografiei poate fi încadrată, în acest caz, ca producere de materiale ce conțin abuzuri sexuale asupra minorilor, varianta cea mai grav sancționată a textului (alin. 3). Calificarea trimiterii propriu-zise este la rândul ei incertă, pentru că „transmiterea” nu se numără printre modalitățile din alin. (1). Legea folosește termenul doar în alin. (7) și în alin. (11) lit. b), așa că rămâne de stabilit dacă trimiterea către o singură persoană înseamnă distribuire ori punere la dispoziție. Riscul îl poartă astfel tocmai minorul pe care norma urmărește să îl protejeze.

Trebuie ținut cont totuși de regimul răspunderii penale a minorilor (art. 113 și art. 114 din Codul penal). Sub 14 ani minorul nu răspunde penal, între 14 și 16 ani răspunde doar dacă se dovedește că a avut discernământ, iar față de minorul care răspunde penal se iau numai măsuri educative.

Excepția de la lit. c) îl acoperă doar pe minorul destinatar, deci majorul care păstrează un asemenea material primit de la un minor răspunde pentru deținere (alin. 1). Dacă l-a și cerut, răspunde și pentru solicitare, faptă pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani (alin. 7).

Excepția din alin. (11) merge mai departe decât permite Directiva 2011/93/UE. Art. 8 alin. (3) din directivă lasă statelor posibilitatea de a nu sancționa producerea, achiziționarea sau deținerea de materiale doar în cazul copiilor care au ajuns la vârsta consimțământului sexual. Condițiile sunt consimțământul copiilor, uzul strict privat al persoanelor implicate și absența oricărei forme de abuz. Legea română aplică excepția oricărui minor, inclusiv celui care nu a împlinit 16 ani, pragul din art. 218¹ alin. (1) din Codul penal, și include transmiterea. Propunerea de directivă menită să înlocuiască Directiva 2011/93/UE, asupra căreia Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu la 22 iunie 2026, folosește deja în titlu expresia „child sexual abuse material”. Textul final al noii directive nu a fost însă adoptat până la data acestui articol.

Legea nouă extinde și obligația de denunț prevăzută de art. 266 alin. (1¹) din Codul penal. Persoana care află de comiterea unei asemenea fapte prevăzute de legea penală și nu înștiințează de îndată autoritățile se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani. Obligația exista deja pentru traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile și pentru infracțiunile contra libertății și integrității sexuale săvârșite față de un minor. Nu se pedepsesc membrul de familie (alin. 2) și persoana care încunoștințează autoritățile înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale (alin. 3). Beneficiază de același regim și cel care, chiar după acest moment, înlesnește tragerea la răspundere penală a autorului ori a participanților.

Cum faptele din alin. (11) rămân prevăzute de legea penală, lectura literală a textului extinde obligația și la sextingul nepedepsit, de exemplu în cazul unui profesor care află de el. Minorul destinatar, nepedepsit potrivit lit. c), află chiar prin primirea materialului de producerea și transmiterea lui de către expeditor. Cum și aceste fapte rămân prevăzute de legea penală, la aceeași lectură literală el ar trebui să își denunțe partenerul. Părinții beneficiază de excepție doar în raport cu faptele propriului copil, nu și cu cele ale partenerului acestuia. Părintele care descoperă pe telefonul copilului imaginea trimisă de un coleg se află, literal, sub incidența aceleiași obligații.

Recomandarea noastră pentru cine găsește sau primește un asemenea material este să nu îl salveze, să nu îl redirecționeze și să nu îl trimită nimănui, nici măcar ca dovadă. Materialul trebuie semnalat de îndată poliției sau DIICOT, pentru că păstrarea sau transmiterea lui poate fi privită ea însăși ca deținere ori distribuire.

5. Raportul dintre art. 374 și art. 226 din Codul penal

Rămâne de clarificat raportul dintre art. 374 și art. 226 alin. (2¹) din Codul penal, care incriminează divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără consimțământ, a unei imagini intime. Fapta se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și am analizat-o separat, în articolul despre violarea vieții private.

Suprapunerea dintre cele două texte este doar parțială, pentru că „imaginea intimă” din art. 226 alin. (2²) include și nuditatea fără un comportament sexual explicit și fără scop sexual. O asemenea imagine nu constituie automat un material în sensul art. 374 alin. (13), deci, dacă înfățișează un minor, poate intra doar sub incidența art. 226.

Când imaginea întrunește ambele definiții, de exemplu imaginea unui minor într-un comportament sexual explicit, difuzată fără acordul acestuia, practica va trebui să aleagă între două soluții.

Prima soluție este reținerea unui concurs formal de infracțiuni (art. 38 alin. (2) din Codul penal). Argumentul principal este că textele se află într-o relație de interferență, nu de specialitate, fiecare conținând elemente pe care celălalt nu le cere. Art. 374 nu presupune ca persoana înfățișată să fie identificabilă, nici lipsa consimțământului ei sau producerea unei suferințe. Art. 226 nu presupune ca victima să fie minoră sau ca imaginea să înfățișeze un comportament sexual explicit. Textele ocrotesc, în plus, valori sociale diferite, întrucât art. 374 este așezat între infracțiunile contra ordinii și liniștii publice, iar art. 226 protejează viața privată a unei persoane determinate.

A doua soluție este reținerea unei singure infracțiuni, cea prevăzută de art. 374, pe temeiul unui concurs aparent de calificări. Aceeași imagine, aceeași victimă și aceeași acțiune ar fi altfel sancționate de două ori, deși atingerea adusă minorului este, în fond, una singură. Argumentul valorilor diferite pierde, în plus, din forță după Legea nr. 201/2026, pentru că noua denumire mută accentul incriminării de pe ordinea publică pe abuzul asupra minorului. Pedeapsa sensibil mai mare prevăzută de art. 374 ar reflecta deja, în această logică, și atingerea adusă vieții private a minorului înfățișat.

Diferența procedurală dintre cele două soluții este mai mică decât pare, deși la art. 226 acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (alin. 3). Minorul este, de regulă, lipsit de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În acest caz, acțiunea penală se poate pune în mișcare și din oficiu (art. 157 alin. (4) din Codul penal).

Concluzie

În dosarele aflate pe rol, legea aplicabilă depinde de momentul săvârșirii faptei, iar la deținere de momentul în care aceasta a încetat. Comparația se face între cel puțin trei forme ale textului, iar pentru condamnările definitive reducerea operează doar dacă pedeapsa depășește noul maxim special. Excepțiile introduse pentru minori sunt mai înguste decât par la prima lectură. Minorul care își produce o imagine pentru a o trimite unui major sau unui partener cu peste 3 ani mai mare riscă să răspundă pentru producere. Majorul care cere sau păstrează un asemenea material nu beneficiază de niciuna dintre aceste excepții. Pentru analiza formei anterioare a textului, trimitem la comentariul art. 374 din „Codul penal. Comentariu pe articole”, ed. 4, C.H. Beck, 2025.

Întrebări frecvente

Acest material are un scop pur informativ și educațional, conținutul acestuia neputând fi asimilat unei forme de consultanță juridică în materie penală. Pentru a înțelege cu exactitate ce drepturi sau obligații ai într-o anumită procedură, este important să consulți un avocat specializat.